Am fost azi la un magazin turcesc sa-mi cumpar curechi murat pentru galusi. Magazinul era gol-golut. Cautam fara graba raftul cu borcane burduhoase pline cu curechi numai bun de galucele asa cum imi trebuia mie. Pe neastepate, aud o voce dincolo de raftul din fata. Cinta cineva. O femeie. Am luat un borcan in brate (eeeeh, trebuia sa mai iau unul ca mi-o ramas inca ceva umplutura) si m-am indreptat spre locul de unde izvora vocea ceea duioasa. Era cu spatele la mine, in genunchi, aranja niste saci mici plini cu fasole si ... cinta cu atita suflet, c-am regretat pentru un moment ca nu inteleg nici un cuvint in turca. Nu stia ca are o spectatoare, poate ca din cauza asta cintarea era si mai vie, si mai tulburatoare. Nu vroiam nici eu sa ma zareasca si chiar ma simteam un pic jenata ca nu dau un semn din prezenta mea, asa ca m-am indreptat tiptil spre iesire ca sa-mi achit cumparatura. Pe drum ma gindeam ca nici nu stie femeia cit e de fericita ca ii vine a cinta intre sacii de fasole. Ca daca mie avea sa-mi spuna cineva: "ia du-te si aranjeaza niste saci cu fasole, nahut, graunte...", apoi totul avea sa fie, de la cucui pina la vinatai, numai nu cintare sau aranjare.
Si tot avea sa fie din suflet. ;)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu