Rataciti...in limbi straine (partea III)

Deci, sub farmecul serii si curentii maritimi am trecut pe neobservate de la « registre courant » (academic) al conversatiei la « registre familier », mai liber si lejer. Lejer pentru cei care inteleg nuantele, ooof, dar eu inca nu le intelegeam.

Dupa niste apropouri echivoce si glumite nostime din partea baiatului, am ajuns la un moment in care i se paru ca paltonul meu purpuriu nu era destul de caldut ca sa faca fata brizei maritime racoroase. Imi lua cu delicatete mina si o baga in buzunarul sau de la geaca verde. Sa ma incalzesc. La gestul acela neasteptat din partea lui am reactionat tot atit de derutant pentru el. Mi-am retras cu fermitate degetelele cu manichiura proaspata si ni le-am asezat comod inapoi la mine in buzunare. Fara nici un comentariu. Baiatul s-a oprit locului, m-a privit cu neliniste si a ciripit cu mezzo voce :
-Tu m’en veux?
Abia la momentul acesta am trasarit cu adevarat, pentru ca la capul meu blond au ajuns cu totul alte cuvinte si numai trei: tu ma vrei + tonalitatea intrebatoare.

Mai nu m-am inecat de indignare: pe semne ca a capiat baiatul, mi-am zis. Sa fie Clooney in carne si oase (acum si cu Martini in mina dreapta) in locul lui ca tot n-as raspunde afirmativ (in voce, bineinteles ;)). Ptiu, ptiu, ptiu am scuipat in minte, iaca tupeu! Si raspund repejor: Nuuuuu! Cu un fel de “fii linistit”in tonalitate.
- Atunci e bine, raspunde usurat baiatul, si am continuat calea mai departe.

Reactia lui imi convenea la moment si n-am mai dezvoltat subiectul, totusi, un graunte de banuiala imi sfredelea usurel mintea. De regula, orice baiat ar fi reactionat altfel la un refuz atit de evident. In orice caz, n-ar fi rasuflat cu usurare. Hmmm, simtisem atunci ca ceva mi-a scapat in conversatie ceea.

Va dati seama ca primul meu gest de cum am ajuns acasa a fost sa caut in dictionar toate expresiile cu verbul vouloir. Am gasit-o si pe cea in intrebarea de pe plaja. En vouloir à qqn, care insemna a fi suparat pe cineva, a avea pica. En acesta, pe care nu l-am reperat la timp, a schimbat din talpa sensul verbului vouloir, a vrea.

Iaca de ce raspunsul meu negativ era asteptat cu multa speranta ;)

Rataciti in… limbi straine (partea II)

Deci, odata cu lacrimile si mucii moldovenesti s-au scurs toate iluziile mele de fata desteapta pe pamint frantuzesc. Ma gindesc si acum cu tristete la profesorii nostri de acasa, care inca mai vorbesc prin somn in limba lui Balzac, visindu-se sub Turnul Effel sau in fata la Moulin Rouge. Mda, visuri ratacite in timp, neapdatate, rupte cu totul de realitate.

Puteam bineinteles sa adopt atitudinea « daca taceai, filosof ramineai », numai ca eu is femeie si tacerea pentru mine e chinuitoare chiar si intr-o limba straina ;) Asa ca atunci, cind am inteles in sfirsit ca m-am incadrat de minune in formula « am venit, am vazut, m-am prabusit », nu-mi raminea decit sa bag cu de-a sila anexa “m-am sculat, m-am scuturat si am mers mai departe”. Numai ca sa nu tac. Strategia era simpla de tot: mai intii trebuia sa ascult mai mult, sa memorizez expresii de uz cotidian, nu ezitam sa precizez civintele si expresii noi ca apoi sa le folosesc cu treaba si fara in contexte diferite. Intr-un cuvint, am inceput sa-mi « misc » limba in directia care trebuie :)) Odiseea continuie si pina in ziua de azi si va dati seama ca am trecut si prin situatii tragi-comice. Sa va povestesc una care-mi vine in minte acum.

O seara calda de octombrie, doua siluete se miscau pe plaja. Eu: mademoazela blonda, cu ochi bleu-vert, palton purpuriu si cu o geanta plina de conspecte, intr-un cuvint, studenta moldoveanca. Drept ca mai putin desteapta decit se credea cu o luna in urma. El: baiat josut, piele ciocolatie, cu ochii din aceeasi gama de culori inchise, geaca verde cu buzunare mari pe dinafara si unul mic pe dinauntru, in care purta o biblie mica (eu inca nu stiam atunci).

Ne plimbam fara graba, discutam despre orele pe care le-am avut la facultate. De fapt, vorbea mai mult el, ca eu nu ma saturam sa-i ascult franceza clara si curgatoare ca o apa de sursa. Dar cit poate sa dureze o discutie « serioasa » intre doi studenti tineri, de sex opus si culori in contrast? Treptat si fara graba, vorbele au prins o tonalitate mai galanta, au devenit lejer iscoditoare si chiar au prins la curaj, pauzele deveneau mai semnificative si… chiar vintul si-a schimbat directia suflarii :))))

Rataciti in… limbi straine (partea I)

Cu cit tara e mai saraca cu atit mai mult se simtite tendinta de a invata limbi straine. De ce? Stim cu totii raspunsul. Sau ne pricepem. Pai limbile deschid usile, striga sloganul european, nu-i asa? Asa e. Dar mai este si o nuanta abia simtita, ascunsa adinc in subconstientul nostru ca o consolare « daca-s sarac, lasa macar sa par destept ».

Daca nu sunteti de acord cu termenul « destept », participati la vreo conferinta internationala de la noi si urmariti aerele ingimfate a unui orator care vorbeste in …aha, mai ales engleza ;) Deci, vrem sa fim homus destepticus acasa si mai ales peste hotare (cunoastem cu totii legendele despre « cit de prosti is occidentalii ceea, ca stau ca idiotii si string puzzle-uri, iaca nooooi !!!!! »).

Si nu stim cum se face ca raminem destepti doar la noi acasa, ca peste hotare khe khe khe... nici pina in ziua de azi nu pot stringe un puzzle :( Sper ca altii sa descurca mai bine ca mine. ;)

Orice moldovean cind s-a vazut pentru prima data peste hotare, poate sa va descrie in doua cuvinte socul lingvistic (de la usor pina la intens) pe care l-a simtit. Putini insa o vor face, va asigur, asta ca sa nu stirbeasca din imaginea sa imaculata de "destept". :) Dar daca afla mama cumva? :))))))) Pina la urma e treaba fiecaruia.

Cind am ajuns sa ma servesc de franceza mea universitara cultivata 5 (five, cinq, 2+3, oameni buni !) ANI, ma gindeam sa le trimit vederi de pe Coasta de Azur cu funduri goale de pe plaja (pentru ca acolo am ajuns cu franceza mea) tuturor profesorilor mei de la facultate. Iar cind m-au intrebat colegii mei francezi la prima noastra intilnire : da tu, mademoasela, de fapt, ce limba vorbesti ? am umblat cu ochii rosii de plins sub palmieri trei zile. Trei week-end-uri la rind, imi stringeam mucii pe malul marii Mediteraneene si-mi destramam minia cu fiecare pietricica aruncata in mare.

Strănutul şi nebunii

Cînd soacra mică strănută, înseamnă că e excitată, adică se gîndeşte la porcării plăcute:) Dacă socrul mic e prin apropiere, îi urează în grabă şi din tot sufletul un orgasm demenţial, dar nu uită sa-şi propună candidatura pentru coordonarea procesului :)
De cînd a zăbovit soarele în capitala ploioasă a Europei, soacra a început sa strănute des şi în cele mai neaşteptate locuri. După un strănut proaspăt lîngă porţile cimitirului, socrul mic a privit-o cu interes şi în loc de urarea de serviciu i-a spus:
-Perverse gînduri îţi trec prin cap, femeie.
-Te asigur că nu. Nu şi de data asta. Pe semne că e o reactie alergică la polen.
-Straniu-straniu, a spus socrul gînditor, parcă am întîlnit multe primăveri împreună, dar nu-mi aduc aminte de aşa ceva. Tu - "copil al Cernobîlului", ai trecut prin atîtea mizerii de poluare şi n-ai avut nimic. Acum că trăiesti de cîţiva ani într-un mediu mult mai curat, ai hotărît să recuperezi;)))
-Pe semne... a raspuns soacra cochet ;)

Cît despre efectele Cernobîlului, îmi aduc aminte acum de o întimplare dezgustătoare. Aveam un coleg francez care insista un timp sa merg cu el la piscină. Am refuzat de mai multe ori. Refuzul meu venea de la situaţia mea financiară sarăcacioasă de student, el însa, cum am descoperit eu mai tîrziu, era ferm convins că îmi era ruşine să dezgolesc o parte din corp. După cercetări de cîteva luni, a ajuns la concluzia că, mai mult ca probabil, ruşinea mea se trăgea de la picioare, adică, după calculele lui, trebuia sa am cîte 6 degete la picioare. Şi mare i-a fost surprinderea, cînd plimbîndu-ne odată pe plajă, la un moment dat, m-am oprit să mă descalţ. Cînd l-am vazut aruncîndu-se la picioarele mele, numărîndu-mi cu sîrguinţă degetele, credeam că glumea. Greşeam. Nu glumea deloc.

Complimentul cel mai...

Soacra mică a fost şi ea odată fată mare şi cel mai… ă-ă-ă-ă-ă-ă, cum să-i spun… "artistic" compliment l-a auzit anume în perioada ceea. Dar nu de la un flăcau, bărbat sau moş (aşa cum se cuvine), ci de la o fătucă. Povestesc.

Cînd eram studentă nebunatică, cu fluturi în cap şi vînt în plete, îmi făceam studiile în Franţa. Aveam o colegă bulgaroaică, Alexandra, cu care impărţeam un apartament micuţ dar cu gîndaci mari (despre sufletele lor chinuite voi povesti altă dată). Şi iată că într-o zi însorită ne vedem cu oaspeţi la uşa. O fătucă tinerică, frumuşică, proaspată, cu planuri mari de studii pentru următorul an academic. Mai mică cu cîţiva ani decît noi, dar cu ambiţii mai mari decît ale Alexandrei şi ale mele luate impreună şi înmulţite la şapte. Deci, era fătuca ceea o verisoară de-a colegei mele bulgaroaice. A stat la noi cîteva zile în care a reuşit sa mă cucerească prin farmecul ei de provincială nealterată, drăgălaşă tare şi sinceră pînă la perversitate.

Cu Alexandra mă înţelegeam în franceza, iar fetele vorbeau între ele în bulgară evident. Fătuca făcea încercări să vorbească şi ea cu mine în franceză, chiar insista să pălăvragesc fără încetare cu ea, mai ales că se pregătea pentru studii în franceză. Deci, pentru că timp aveam şi răbdare tot aveam destulă, pourquoi pas? Am tot vorbit cu viteza melcului ce sare peste bariere două zile. În dimineaţa zilei a treia, ma tîrîiam somnoroasă la bucatarie să-mi prepar cafeaua explozivă. Blondă, ciufulită, în topic şi pantaloni fini de mătasă albă. O vad pe fătucă venind în întimpinarea mea şi lansez un călduros: bonjour, mademoiselle! La care aud un bonjour abia şoptit însoţit de o privire admirativ-şocată. După două clipe mai aud: tu es belle comme… se opreşte brusc cu o expresie chinuitoare pe faţă în cautarea unui cuvint potrivit. Mă sprijin cu o mină de perete (gest antrenat în două zile) şi aştept dormind continuarea. Cînd în sfîrşit s-a luminat la faţă, a pronunţat răspicat: tu es belle comme une poubelle!

La un complimet de obicei raspund cu un merci scurt. Dar în momentul cela ma gîndeam mult ce reacţie să afişez. Am întrebat-o dacă era sigură de ceea ce avansează. Si atunci am auzit-o pe Alexandra cum se crăcăna de rîs în odaie strigînd în bulgară un fel de: fatooooo, nu poubelle ci poupée !!!!

Iaca asta-i altă treabă, i-am raspuns eu rîzînd ;) Pune mîna pe dictionar şi studiaza toate cuvintele de la poubelle la poupée. Nici nu ştii cum iţi va prinde bine vreunul la examene.