Chirurgul și spionul

Știți ce au în comun un chirurg și un spion profesionist?

Un chirurg pro, nu va opera niciodată un membru din familia sa, în schimb, se va ruga la Domnul, ca în caz de supremă necesitate să-i nimerească ruda în mâinile unui coleg de breaslă de încredere.

Un spion pro, nu-și va spiona niciodată propria familie, chiar dacă viața il va tenta de nenumărate ori. Știe bine că există în viață niște adevăruri care nu trebuiesc atinse. Pentru că, exact ca și un chirurg, fiind sub ampriza emoțiilor, ar putea să taie acolo unde nu trebuie și va țîșni neapărat sînge. Mult sînge. Scurgerea poate fi atît de importantă că nu mai rămîne… nici o speranță.

Frămîntări...nocturne (p. 4)

Inima: Fustă scurtă sau decolteu pentru întîlnire?

Raţiunea: Nici una, nici alta nu e mai importantă decît deţinatoarea lor. Să nu crezi că bărbaţii sunt doar nişte consumatori vizuali şi tactili. Mai au nevoie şi de o provocare inteligentă. Minimă. Uneori cea din urmă, poate exclude fusta-mini sau decolteul. Efectul nu se schimbă. Dar dacă fusta şi decolteul exclud capacitatea de a gîndi, atunci să nu te plîngi.
Şi nu uita, inimă, ca succesul în dragoste nu depinde de înfăţişare ci de caracter.

Inima: De ce femeile care sacrifică totul pe altarul iubirii, sunt deseori înşelate sau părăsite?

Raţiunea: Cînd o femeie nu mai are alte interese decît bărbatul pe care îl iubeşte, cînd face totul numai ca acesta să rămînă lîngă ea, îşi pierde cu timpul personalitatea, semn că nu se mai respectă pe sine însăşi. Iar o femeie care nu se respectă, înceteaza sa mai interese un bărbat (chiar şi îndrăgostit). E tratată în funcţie de capriciile lui, pîna cînd se plictiseşte, o schimbă sau o părăseşte. Ţine minte, inimă, chiar şi în iubire, demnitatea e una din cele mai seducatoare trăsături ale unei femei.

Eurovision-ul, vodka şi chiloţii pe dos ;)

M-a chinuit sovestea două zile pentru c-am ratat prima semifinală a eurovision-ului, acolo unde şi Moldova a cîntat. Aşa că, ieri seara, am încercat să recuperez măcar ceva din show. Am urmărit semifinala a doua, molfăind ciocolate “vişnea v şokolade” cracită pe canapea.

Am vazut, m-am încreţit şi mă apuc acum de bîrfit pe cale virtuală. Deci, iată momentele remarcabile:

- Mi-a placut rochia inspirată a prezentatoarei. Un fel de plic. Ca să-l înclei pentru expediere, trebuie să-ţi treci limba de la ţîţa dreaptă până la coapsa stîngă, ca să te opreşti într-un sfîrşit cam pe la genunchiul drept al femeii. Bine gîndit ;) Frumos traseu.

- Tobe n-am văzut. Am apreciat tare. Au fost în schimb cruci. Una chiar tare mare.

- Într-un moment dat, m-am prins la gîndul că mă înţeleg cu TV-ul ca mutul cu surdul. Vedeam eu cum interpreţii se străduiau din răsputeri să-mi spună ceva, să-mi transmită emoţii pe cale "electronică", numai că mesajul lor nu prea ajungea la mine. La un moment chiar am crezut că madama care cînta (am uitat de frică ce ţară prezenta, Portugalia pare-se) vrea să-mi bage un deget în ochi sau…să-mi ia o ciocolaţică din cutie. După kilogramele ei grele, am înţeles că avea pofta mare…şi nu glumea.

- M-a înviorat tare fătuca cu cîntecelul despre “Vodka-transparent word…”. Spunea minciuni fata. Eram sigură că nu vodkă băuse înainte de a flutura pletele şi bucile, ci o valiză de “red bull”. Mi-a placut, totuşi ;)

Sîmbătă voi privi finala doar pentru grecoaică. Dupa ce a declarat (un pic jenată totuşi, de frica sa n-o audă tac-său, matincă) într-un interviu proaspăt că pe scenă poartă stringii pe dos, asta ca să ademenească …. ă-ă-ă-ă succesul, acum ştiu bine ce să-i fredonez ca răspuns la:

"My secret combination
It’s a mistery for you,
Use your imagination….”

Sper că a taiat eticheta de pe stringi, ca poate să-i roada funduleţul gingaş în timpul fîţîielelor energice pe scenă.

Frămîntări...nocturne (p.3)

Inima: De ce cînd îmi place un bărbat și-i dau de înțeles lucrul acesta, mai întîi se arată plăcut surprins, iar apoi se retrage treptat "din aventură" ? Ce se întîmplă ? Nu-i mai plac, s-a răzgîndit, s-a speriat ?

Rațiunea: Ține minte, inimă, că deși bărbaților le plac femeile cu inițiativă și sincere, în același timp, se tem de cele care se oferă singure, care nu știu să-i provoace prin felul lor de a fi. Dependența lor afectivă, începe să-i plictisească, apoi să-i irite. Doar ceea ce s-a obținut prin eforturi mari, se prețuiește cu adevărat.

Inima: De ce unii bărbați continuă sa fie insistenți, chiar dacă au auzit de nenumărate ori un refuz din partea mea? De ce o fac ? Din ambiție? Din supărare ? Din…ce ?

Rațiunea: Cînd un bărbat nu poate avea femeia pe care și-o dorește, crede-mă, inimă, va face tot posibilul și chiar imposibilul ca s-o cucerească. E ca o nebunie fără sfîrșit. Cu cît femeia se îndepărtează, cu atît mai mult bărbatul vrea să se apropie de ea. Uneori nebunia asta se numește dragoste și poate dura o viață întreagă. Cred că înțelegi mai bine decît mine, inimă, cum e să te zbuciumi într-o iubire neîmpărtășită.

In dumbrava fără umbră...vine timpul să se-ascundă.

Ştiţi unde se opreşte timpul să se mai hodinească un pic? Într-o dumbravă de măslini, credeţi-mă. Că am fost şi eu acolo :)

Se făcea într-o zi însorită de primăvară, dar coaptă ca una de vară.
O dumbravă abia zărită, se înălţa pe o colină, sprijinită de o clopotniţă singuratică. Cînd atingeam frunzele catifelate ale unui măslin pitic, am simţit linistea stranie de acolo, debitată în valuri dulci.

Linişte. Un bîzîit de gîză neastîmpărată. Linişte. Un foşnet de frunze agitate. Linişte. Un sunet de clopot atins de vînt. Linişte… Iar eu, aşezată pe o piatră fierbine, atingeam cu privirea florile de mac aprinse în iarba pîrjolită.

Priveam de la înaltimea dumbrăvii cimitirul alb încrustat în poalele colinei, scăldat în razele vii ale zilei şi mă gîndeam : "uite aici, în liniştea asta văluroasă, aş vrea sa mor…
Sau… poate că ar trebui să trec mai des prin dumbravă? Să încerc să fac din timp un aliat … :) "

Frămîntări...nocturne (p.2)

Inima: Cum să mă despart de o inimă de femeie care m-a făcut s-o iubesc ca un nebun, iar apoi m-a trădat și nici acum nu mă lasă să-mi cicatrizez rănile? Cum să o fac să înțeleagă că după mărturisirea ei că nu m-a iubit niciodată, îmi vine greu s-o privesc?

Rațiunea: Scrie o scrisoare de adio și dispari.

"Ai avut perfectă dreptate cînd ai hotarît să rupem relația noastră. Iți mulțumesc pentru plăcerea pe care mi-ai oferit-o, se pare că din milă. Ți-ai jucat rolul cu atîta măiestrie că n-am stat nici o clipă să mă întreb dacă mă iubești cu adevărat. M-ai sedus inteligent, nu ți-am putut rezista, m-ai făcut să-ți răspund sincer la sentimentele tale în care n-am simțit nici o notă falsă.
Să nu crezi că-ți scriu acum ca să te întorc. E prea tîrziu și sper să nu mai aud niciodată "te iubesc" de la tine. Îmi dau seama bine acum, cît de greu ți-a fost cu mine: să nu iubești, dar să te comporți ca o îndrăgostită. Nu mă mai cauta. Încearcă să faci un efort. Numai astfel vom putea uita unul de altul și de dragostea noastră cu față ipocrită. Îți doresc să găsești fericirea și fără mine!"

Imran si lacrimile soacrei

Soacra mica plinge foarte rar. Unii cred ca nu stie macar cum sunt lacrimile la gust. Chiar si socrul mic credea asa. Pina ieri seara.

Si totul a inceput, ca de obicei, de la un fleac. Ieri la 11.44, cind mai eram sub aburii conversatiei cu "nebunul", primesc un mesaj de la o prietena de origine musulmana : Imran s-a nascut azi dimineata. E mai frumos decit credeam. Vino. Dupa orele de lucru, trag o fuga pina la magazinul pentru bebe, m-am lasat induiosata de tot felul de hainute pentru papusele :), s-apoi m-am indreptat vesela spre maternitate cu cadoul subtioara.

Am ajuns, am vazut si iar m-am induiosat. Dar nu pina la lacrimi. S-au oprit in git, atunci cind mi-am vazut prietena palida, trasa pe sub ochi, obosita …si cu familia in componenta completa (vreo 10 adulti si 5 puradei). N-am stat mai mult de 5 min. I-am dorit recuperare grabnica, pup pe obraz, gidilici pentru bebe si dusa am fost.

Mergeam ingindurata pe coridoarele incilcite ale maternitatii cind socrul mic a intrebat ceva. Si nu stiu, naiba (sincer nu stiu ca nu-mi amintesc deloc acum ce anume m-a intrebat), ca mi-o declansat cuvintele celea o reactie neasteptata pentru mine. Socrul mic a auzit doar o mieunatura ca raspuns, in schimb a simtit bine cum i se umezeste de lacrimi camasa in regiunea pieptului. Dupa ce si-a revenit din primele secunde de soc, m-a asezat pe un scaun intr-un colt si ma privea nedumerit. Cred ca gesturile imi erau artistice ca niciodata in momentele celea, pentru ca am atras priviri din toate colturile culoarului. Asa si stateam plingind in doua siroaie (am inteles in sfirsit expresia “ a pişa ochii”) iar in jurul meu sareau vreo citiva copkilasi arabi zglobii. Unul chiar mi-a propus o basmaluta la un moment dat. Sensibil baietelul. :)

Iaca asa. Sa stiti si voi. Mai ales cei care nu pling niciodata. Jelea poate sa va prinda in cele mai neasteptate locuri si in cele mai nepotrivite momente. Purtati basmalute :)

Ah, sa nu uit sa precizez. Iaca nu tin minte deloc cum erau la gust lacrimile de ieri ;))) Zice lumea ca-s sarate ? Asa o fi.

Frămîntări...nocturne (p.1)

Inima: Nu înțeleg ce se întîmplă... Totul era bine și dintr-odată a dispărut. Fără nici o explicație. Nu mai dă nici un semn de viață. Nu-l mai văd, nu mai sună, nu mai scrie. Poate s-a întîmplat ceva? Poate l-am supărat cu ceva? Poate totuși să-l sun ca să-l întreb ce se întîmplă?

Rațiunea: Crede-mă, nu face să-l cauți. Cunoști și singură deja răspunsul, nu-i așa? El nu mai sună, pentru că nu mai vrea. E atît de simplu. Ține minte, inimă, atîta timp cît un bărbat e interesat de o femeie, nu dispare niciodată pe neașteptate. Te va căuta întruna, te va aștepta cu nerăbdare lîngă casă, va organiza întîlniri ocazionale etc. Nimic nu-i va sta în cale... dacă-și dorește cu adevărat să te vada în preajmă.
Și dacă nu vrei să-l faci să te mintă, să-ți raspundă la întrebarea ta "de ce ai disparut din viața mea" prin "am fost prea ocupat, am avut prea mult de lucru", mai bine nu-l întreba nimic. Dacă nu cauți încă un motiv ca să te doară și mai tare... acest adevăr ... nu-l mai întreba nimic. Cunoști doar și singură răspunsul.

Nebunul si geografia

Soacra mica inca nu a iesit la pensie, intr-un fel inca-i tinerica ;) si mai are de lucru pentru multi anisori. Alaturi de zavidenia unde munceste zi de zi ca o albinuta, se afla o ambasada. Intr-o zi cu ploaie si vint, a trecut pe la ea "o personalitate" la cravata de acolo si i-a spus pe un ton vajnico-diplomatic: "nu stiu daca a trecut sau nu pe la voi, dar ma simt obligat sa va informez ca se plimba un nebun prin regiunea asta. Ne viziteaza regulat si nu mai stim cum sa ne descotorosim de el. Asa ca, bagati de seama".

Nu stiu altii cum sint, dar eu, cind aud ca cineva imi spune (chiar si din cele mai bune intentii) ca trebuie sa iau seama de cineva, il privesc cu mare suspiciune si simt cum se trezeste in mine adolescenta razvratita. Deci, la auzul noutatii, imi intrept spatele, imi schimb rasuflarea si declar la rindul meu: "Da lasa sa treaca! Vreu si eu sa vad nebunul!"

L-am asteptat. O luna, doua, trei. Nu vine nebunul. Am inceput sa-mi fac chiar griji (nu ma credeti asa-i ?) si chiar m-am simtit un pic defavorizata. Pai cum vine asta, aproape pe toti din regiune i-a vizitat (m-am informat), dar pe noi ne evita.

Azi, exact la 8:23 am simtit o privirea grea asupra mea. M-am pomenit in fata cu o fiinta corpolenta, nici femeie, nici barbat, cu ochi maruntei, ascunsi dupa niste lentile groase, cu o rasuflare adinca si zgomotoasa.
-Si tu, madame, de unde te-ai luat, deam?
-Buna ziua, ii raspund cuviincios, adica… cum de unde… ?
-Din ce tara, madame, ca nu te-am vazut pe aici ?
-Aaaa! am zimbit usor. Oooof, de tare departe. (Si nu stiu, ce naiba m-a prins c-am depus atita suflet in "of "-ul cela).
Nebunul ma masoara cu privirea din cap pina in picoare si spune intr-un sfirsit:
-Din Noua Zelanda?

Pentru doar citeva clipe am amutit, pentru ca in capul meu se perindau imagini gen: soacra mica cu panerul de kiwi, pozeaza pentru revista, ca moldovencele la cules poama pe coperta cartii “Moldova mea”. Apoi repede imi revin si spun cu ton jucaus:
-Ei, nu chiar asa de departe. Vin dintr-o tara situata intre Ucraina si Romania. (si rasuflu cu satisfactie, ahaaaaaa, ian sa mai vedem o mutra in incurcatura)
-MOLDOVA ! lanseaza fara ezitare "nebunul".
-Bingo! exclam cu admiratie in voce si un degetel in sus (gest aiurea recunosc). Sunteti una din rarele persoane care cunosc bine geografia.

Atunci "nebunul" se apropie de mine si ingina cu o voce abia soptita, inchinzind pe jumate ochiul drept:
-Eu cunosc mai multe decit geografia, madame. Dar in regiunea asta nu am cu cine discuta.

N-a mai asteptat raspunsul meu, s-a indreptat spre iesire. Dar inainte de a inchide cu zgomot usa de la intrare a mai adaugat :
-Am sa mai trec pe-aici, madame. Am sa mai trec.

Mini-cocktail–ul Molotov si tradatorii (p.2)

Dupa cum ati vazut, de obicei, emotiile o iau inainte si efectul de care vorbeam s-a risipit in van. Daca credeti ca dupa lichii in bot, palaria florii de rasarita si-a schimbat directia, gresiti amarnic! Ea nu numai ca nu si-a schimbat directia spre "Bruce Lee"-ul bataus, dar si-a facut valizele, si-a luat « aptecika » subtioara si a plecat la Matei, cel cu parul in gel, ca sa-i ingrijeasca cucuiele.

Cel mai trist intr-o poveste ca aceasta e cind te alegi nu numai cu cucuie, pe care n-are cine sa le ingrijeasca (cine ? mama? eu va rog…insistent) dar te mai simti la o rascruce de drumuri ca un cerb imparatesc la patrat (adica nu doar cu coarne impresionante, dar si fara pic de demnitate in fata lumii). Brrr, ce poate fi mai aiurea ca senzatia asta.

Acum stati cumintei linga mama soacra si ascultati cum trebuia de procedat, ca sa va pastrati, intr-o maniera inteligenta, ultimile picaturi de demnitate. Cea care va lecui ranile, mai repede decit credeti, ca sa puteti iesi din nou la vinatoare, schimbind blana de cerb imparatesc pe cea de leu… cum sa-i spunem ?.. regal. Da, exact, leu regal. Vai cit de maret suna! :))))))

Prima regula de care tine cont un baiat care se respecta, chiar daca e amorezat pupaza, e sa-si mentina calmul. Nu e usor. Dar cine a spus ca tu esti ca ceilalti? Deci, te apropii cu pas ferm de masa si spui: Noroc, ce zi senina e azi, totusi miroase a ploaie? Nu gasiti? Aruncati o privire sfredelitor de « dulce » « muzei muribunde». Daca gasiti in ochii ei confirmatia suspiciunilor voastre, nu mai zaboviti ci carati-va de acolo frumos si cu demnitate. Amintiti-va de una din cele doua variante care pe care vi le propun mai jos:

1. Metoda lui Eminescu, romantico-artistico-teatrala si pasnica.

Sprijiniti o mina pe epoletii lui Matei, infigeti toate degetele pina la refuz (cu puterea cu care apasati pe stop-cran in tren) si incepeti sa declamati raspicat, solemn, in tonalitatea poeziei « ce te legeni, codrule… » :

Ramii cu bine, mai Matei,
Ramii, Matei, cu bine,
S-o pupi in fund pe Dumneaei (cu minuscula in gind bineinteles)
Si AMINDOI PE MINE.

Intoarceti spatele cu o usoara indiferenta si… plecati. Daca auziti aplauze furtunoase din spate, sa stiti ca soacra mica e pe undeva aproape, asezata si ea sub o umbreluta cu bere rece in fata. Adica, aveti deja un aliat, si lucrul acesta face bine la suflet, credeti-ma ;)

2. Metoda mini-cocktail-lul Molotov sau a gheizerului, ofensatoare si exploziva. EFICIENTA! recomandata calduros.

Daca totusi tineti la efecte vizibile si imediate, fiti gata sa va vedeti a doua zi mutra in vreo secventa de youtube pe vreun blog popular. Vreti celebritate imediata? Dati-i bataie inainte! Mai aveti mentos in buzunare? Excelent! Puneti ochelarii de soare pe nas si… show must go on! ))))))

Faceti semn servitorului si comandati o Coca-cola light (la indemina in orice zavidenie). Lasati-i sa mai rida oleaca pe sub musteti, de alegerea light (stiti voi, cine va ride la urma, da?). Aveti grija ca comanda sa fie cu mentiunea de urgenta, mor de sete nu mai pot. Cind vedeti sticla pe masa, rece si ademenitoare, pipaiti mentos-ul din buzunar, alegeti vreo trei fasolele, spuneti o urare inainte, ceva gen: hai, sa ne auzim de bine! (dar va rog, formula Allah Akbar o lasati pe alta data, bun?) si…atentie, cu un gest extra-mega-giga rapid, asa cum ai alunga un tintar la urechea cuiva, dati drumul fasolelelor in sticla. Nu mai asteptati nici o clipa ! Sa va sufle vintul de acolo intr-un sfert de secunda.

Explozia ce o veti lasa in urma, o s-o tina minte nu numai hulubasii patati si strafoliti, dar si cei de la mesele alaturate.
Si eu.

Inca n-ati devenit celebru? Inseamna ca inca nimeni nu v-a tradat cu adevarat pina acum.
Norocosilor ! :)

Mini-cocktail–ul Molotov si tradatorii (p.1)

Soacra mica azi e in dusuri criminale asa ca si sfaturile vor fi oleaca deocheate. Hm...pe alocuri chiar ilegale, in schimb practice, asa ca-mi veti spune multumesc dupa asta. Multumirile le primesc numai sub forma de vin rosu, slanina afumata si usturoi verde:))))))

In primul rind, sfatul e pentru baieti amorezati cuc. De ce pentru baieti? Pentru ca soacra mica, asezata pe la terase si cafenele, cerceteaza prin ochelarii ei de soare doar baieti, ca fete are acasa. De ce amorezati cuc? Pentru ca situatia pe care o voi descrie mai la vale nu poate sa-i lase insensibili.

Deci, in viata amoroasa a cuplurilor se mai intimpla ca unul sa calce strimb si nici sa nu se gindeasca la efecte. Efecte primare si de tot felul. De regula, baietii sunt mai prudenti (din experienta probabil). Pe cind fetele, ca florile de rasarita, putin le pasa ce se face in jurul lor, ca ele privesc smerite si ametite doar pe cel care a aparut neasteptat de dupa nori si le « lumineaza » ...aha... calea fericirii. Pentru tare putin timp, de altfel (dar asta e alt subiect, mai putin criminal dar tot atit de tragic), ca dupa asta se lasa noaptea polara peste sufletul lor naiv sau dezmatat.

Acum trecem la fapte si efecte.

Daca sunteti un baiat de treaba, amorezat cuc, multamit de viata si cu mentos in buzunar, sa nu credeti ca tradatorii au sa va inconjoare de departe. Nu va faceti iluzii. De regula ei apar pe neasteptate, in pielea vreunui coleg, amic sau chiar vreun idiot cu parul dat cu gel, caruia demult vroiati sa-i bateti botul. Si iaca intr-o buna zi, vedeti un cuplu de hulubasi, asezat la o masuta, sub umbrela de publicitate pentru Bud. Intr-un moment de eclipsa solara, adica tot asa de rar asteptata, recunoasteti in hulubita guruinda trasaturile « muzei » care v-a inspirat aseara in pat si citeva ori in baie.

-Hooooo !!! Stai oleaca, baiete !!! ca n-am terminat descrierea pina la capat !!! Ei bun, du-te si bate-i botul chiar acum !!!

Trec 5 min.
5+10 min.
- Hai mai, cit se poate? Ca nu numai capul cu gel e de vina, ce dai atita in el ?
15+5 min
- Mai, nebunule, pai n-am spus sa dai si in ea ! Ptiu, armasar fara control ce esti!
- Daca nu termini acum masacrul nu mai scriu azi articolul pina la capat.

Deam sa nu va fie cu suparare, dragi cititori, dar trebuie sa-l asteptam sa-i iasa aburii si dupa asta continuam civilizat master-class-ul.

Ia nebuni, ia nebuni, maaaaai! ;))))

Sentiment nedefinit

Exista un sentiment pe care nu stiu sa-l definesc. L-am incercat noaptea asta din nou la 1:43 si la 3:15.

Fiecare din noi se zbuciuma periodic prin clipe cind nu reuseste sa atipeasca, cind ramine in liniste cu sine, se gindeste la fleacuri, care…printr-un lant de asocieri aduc la diferite stari de suflet. Sunt pe lumea asta persoane pentru care simt o forma de recunostinta, de gratitudine. Niste fiinte deosebite pentru care nutresc cele mai calde ginduri si, ceea ce e cel mai important in « afacerea » asta ca ele nici nu-si dau seama de gindurile mele, ce reconstruiesc din cind in cind chipul lor drag in mintea mea.

In sentimentul acesta ca nu e loc pentru obligatie. Si asta pentru ca nimeni din persoanele acestea nu asteapta gesturi de recunostinta din partea mea. Mai mult, nici nu ma mai tin minte la fata si la chip. Ca daca as aparea in fata lor acum (fara pijamaua mea cu inimioare si dantelute ;)) cu flori de recunostinta si un zimbet, as citi in privirea lor o nedumerire profunda:

-tu…cine esti, de fapt?