Recunosc din start că nu prea mă pricep în informatică şi încă mă înec în beznele internetului, dar… asta nu e o un obstacol serios pentru curiozitatea mea de damă. Mai ales că… statutul meu de blogheriţă în pampers, mă obligă. Deci, cum aud ceva nou, scîrţîie fotoliul de sub buci de trei ori, scot limba afară şi iau poziţia de atac. Adică îl consult pe Dl Google. Într-un cuvînt, mă descurc cum pot :)
Nu demult am auzit o expresie magică "IP Location" şi m-am aprins pe loc: opaaa! poate să-mi prindă bine la gospodărie. Iaaaan să vedeeeeeem! În 1min. şi 32 sec. am înteles că site-ul cu programul în cauză poate să-mi fie extrem de util în cazul în care îmi pierd memoria şi nu mai ştiu unde se gaseşte casa mea, cu butonaşul violet al procesorului (bună justificare, nu-i aşa? ;)).
Cînd deschideţi site-ul acesta, în căsuţa ce apare între ochi e deja afişată adresa IP-lui vostru. Rămâne doar să apăsaţi pe OK. Asta am făcut-o şi eu. Mare mi-a fost dezamăgirea cînd am văzut că eu, femeie cum se cade şi aproape inteligentă, trăiesc în lumea reală ca un boschetar, fără acoperiş deasupra capului. Conform IP-lui meu, iese că de cîţiva anişori "mă cantuiesc" pe o platformă (bănuiesc că tare puturoasă) între două linii de cale ferată.
Vestea bună: nu puteţi să mă găsiţi uşor.
Vestea proastă: îmi este obijduitor totuşi.
Se afișează postările cu eticheta Descoperiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Descoperiri. Afișați toate postările
vineri, iunie 20, 2008
marți, iunie 17, 2008
Povestea unui milionar
De fapt, nu e poveste. M-am gindit ca multi dintre voi (ca si mine ceva timp in urma) sunt curiosi sa afle cum un om simplu devine milionar. Asa ca va descriu procedura, ca sa stiti la ce sa va asteptati cind… intr-o zi descoperiti ca sunteti un fericit de milionar. Fericit? cred c-am exagerat nitel. Sa vedem.
Un nene frantuz, aflindu-se la Bruxelles pentru o conferinta internationala, si-a ratat la intoarcere trenul spre Paris. Ca sa-si scurteze timpul pina la urmatorul tren, a intrat intr-un press shop sa-si cumpere un ziar. Linga afisa Euromillions, lot de 180 milioane, a indeplinit fara graba 5 bilete =10 euro. A platit si dus a fost. Dus cu trenul, adica:)
Peste trei saptamini, in acelasi tren dar cu directie opusa citea alt ziar, mai proaspat:) A dat cu ochii de un articol care anunta ca lotul de 180 milioane, cel de citeva saptamiini in urma, a fost impartit frateste intre un francez, un portughez si un belgian. Cel din urma insa, inca nu si-a ridicat averea. Ultimele comentarii din articol se roiau in jurul unei singure intrebari: unde-i blegul de belgian? De ce nu-si ridica lotul? Mdea, si-a zis nenea frantuz, belgienii astea… Insa numarul 180 a inceput sa-i rascoleasca memoria, apoi l-a scuturat cu citiva volti in fotoliul confortabil al Thalys-lui. Pai si eu am cumparat citeva bilete de loterie cind ma aflam… in Belgia. Si-a scotocit poseta, a gasit cele 5 bilete si a inceput sa potriveasca numerele. Procedura a durat cam o ora, pentru ca de fiecare data cind lua un bilet in mina si incepea sa-l cerceteze cu atentie, portabilul de serviciu nu-l lasa in pace. A gasit in sfirsit un bilet cistigator si dupa calculele sale modeste urma sa puna mina pe 200.000 euro. Iupiiiiiii! A urlat omul multumit, cu banii acestea imi platesc creditul pe casa si ma linistesc pentru tot restul vietii.
A format imediat numarul serviciului clientela si a intrebat cind poate sa se prezinta ca sa-si ridice cele 200 de tone de euro. La auzul sumei doamna de la celalalt capat al firului, si-a dres vocea apoi i-a spus delicat ca… e vorba de alta suma, de fapt, si ca revine indata cu un apel. Apelul urmator l-a primit de la un psiholog care, dupa ce l-a prelucrat profesional, i-a anuntat in sfirsit vestea cea mare: cistigul lui era de 60 milioane de euro (el era "belgianul" cel bleg:)))).
Din clipa ceea s-a inceput paranoia in cel mai destructiv sens al cuvintului. Avea omul o idee obsesivo-maniacala: nu cumva sa piarda biletul pretios pina a ajunge la oficiul Euromillions. I-a schimbat ascunzisul de atitea ori ca se mira cum de nu l-a pierdut in cele din urma.
A simtit cu adevarat ca e milionar doar atunci cind intr-un salon de auto, si-a ales doua modele recente de mercedes si... inainte de iesire a incercat un Bentley. I-a placut atit de mult ca n-a mai ezitat sa-l cumpere. Atunci cind porti pantaloni de 10 euro si iti procuri o masina de 400.000 euro, te simti ca o zina cu bagheta magica.
Mdea…numai ca magia nu dureaza mult. Nu la nivel de cont bancar, nu, cu o dobinda de 8 mii de euro pe zi, e pacat sa te plingi. Treptat dar sigur vine epuizarea psihologica. Si aici parca va vad cum chicotiti sub nas: soacra o innebunit, care epuizare, breeee! Dati-mi macar 100.000 si ma vedeti epuizat la Pastele buburuzelor. Aga, cu 100.000 si eu nu m-as epuiza tare. Dara iaca citeva zeci de milioane…
Deci, fiti atenti, dupa euforie, paranoia si iar euforie vine pe neasteptate simtul culpabilitatii. Daca n-ati incercat niciodata simtul acesta, sunteti mai norocos decit un milionar, credeti-ma. Nenea frantuz milionar a inceput sa simta o culpabilitate infernala, adica de un million de ori mai ascutita decit doza pentru oricare din noi. Isi punea intrebari gen: de ce anume eu am cistigat atita banarit si nu vreun copil care visa sa-si cumpere o bicicleta? Cite milioane de sperante au fost cumparate cu 2 euro/biletul si am ajuns doar eu sa ma bucur de milioane? Oare n-am sa platesc pentru aceste milioane cu altceva mai scump ce nu poti cumpara cu bani?
Cind a inteles ca incepe sa-si iasa din minti sub povara intrebarilor retorice care ii impaiegeneau sufletul ca niste metastaze, frantuzul milionar s-a adresat unui psiholog de renume. Mai continuie si azi sa-l vada regulat.
Vreti sa deveniti milionar?
Deveniti mai intii un psiholog. De milioane.
Un nene frantuz, aflindu-se la Bruxelles pentru o conferinta internationala, si-a ratat la intoarcere trenul spre Paris. Ca sa-si scurteze timpul pina la urmatorul tren, a intrat intr-un press shop sa-si cumpere un ziar. Linga afisa Euromillions, lot de 180 milioane, a indeplinit fara graba 5 bilete =10 euro. A platit si dus a fost. Dus cu trenul, adica:)
Peste trei saptamini, in acelasi tren dar cu directie opusa citea alt ziar, mai proaspat:) A dat cu ochii de un articol care anunta ca lotul de 180 milioane, cel de citeva saptamiini in urma, a fost impartit frateste intre un francez, un portughez si un belgian. Cel din urma insa, inca nu si-a ridicat averea. Ultimele comentarii din articol se roiau in jurul unei singure intrebari: unde-i blegul de belgian? De ce nu-si ridica lotul? Mdea, si-a zis nenea frantuz, belgienii astea… Insa numarul 180 a inceput sa-i rascoleasca memoria, apoi l-a scuturat cu citiva volti in fotoliul confortabil al Thalys-lui. Pai si eu am cumparat citeva bilete de loterie cind ma aflam… in Belgia. Si-a scotocit poseta, a gasit cele 5 bilete si a inceput sa potriveasca numerele. Procedura a durat cam o ora, pentru ca de fiecare data cind lua un bilet in mina si incepea sa-l cerceteze cu atentie, portabilul de serviciu nu-l lasa in pace. A gasit in sfirsit un bilet cistigator si dupa calculele sale modeste urma sa puna mina pe 200.000 euro. Iupiiiiiii! A urlat omul multumit, cu banii acestea imi platesc creditul pe casa si ma linistesc pentru tot restul vietii.
A format imediat numarul serviciului clientela si a intrebat cind poate sa se prezinta ca sa-si ridice cele 200 de tone de euro. La auzul sumei doamna de la celalalt capat al firului, si-a dres vocea apoi i-a spus delicat ca… e vorba de alta suma, de fapt, si ca revine indata cu un apel. Apelul urmator l-a primit de la un psiholog care, dupa ce l-a prelucrat profesional, i-a anuntat in sfirsit vestea cea mare: cistigul lui era de 60 milioane de euro (el era "belgianul" cel bleg:)))).
Din clipa ceea s-a inceput paranoia in cel mai destructiv sens al cuvintului. Avea omul o idee obsesivo-maniacala: nu cumva sa piarda biletul pretios pina a ajunge la oficiul Euromillions. I-a schimbat ascunzisul de atitea ori ca se mira cum de nu l-a pierdut in cele din urma.
A simtit cu adevarat ca e milionar doar atunci cind intr-un salon de auto, si-a ales doua modele recente de mercedes si... inainte de iesire a incercat un Bentley. I-a placut atit de mult ca n-a mai ezitat sa-l cumpere. Atunci cind porti pantaloni de 10 euro si iti procuri o masina de 400.000 euro, te simti ca o zina cu bagheta magica.
Mdea…numai ca magia nu dureaza mult. Nu la nivel de cont bancar, nu, cu o dobinda de 8 mii de euro pe zi, e pacat sa te plingi. Treptat dar sigur vine epuizarea psihologica. Si aici parca va vad cum chicotiti sub nas: soacra o innebunit, care epuizare, breeee! Dati-mi macar 100.000 si ma vedeti epuizat la Pastele buburuzelor. Aga, cu 100.000 si eu nu m-as epuiza tare. Dara iaca citeva zeci de milioane…
Deci, fiti atenti, dupa euforie, paranoia si iar euforie vine pe neasteptate simtul culpabilitatii. Daca n-ati incercat niciodata simtul acesta, sunteti mai norocos decit un milionar, credeti-ma. Nenea frantuz milionar a inceput sa simta o culpabilitate infernala, adica de un million de ori mai ascutita decit doza pentru oricare din noi. Isi punea intrebari gen: de ce anume eu am cistigat atita banarit si nu vreun copil care visa sa-si cumpere o bicicleta? Cite milioane de sperante au fost cumparate cu 2 euro/biletul si am ajuns doar eu sa ma bucur de milioane? Oare n-am sa platesc pentru aceste milioane cu altceva mai scump ce nu poti cumpara cu bani?
Cind a inteles ca incepe sa-si iasa din minti sub povara intrebarilor retorice care ii impaiegeneau sufletul ca niste metastaze, frantuzul milionar s-a adresat unui psiholog de renume. Mai continuie si azi sa-l vada regulat.
Vreti sa deveniti milionar?
Deveniti mai intii un psiholog. De milioane.
sâmbătă, mai 31, 2008
Ghidul pentru neveste tinere pe la 1900
Pe urmele "regulamentului" de ieri , cum s-ar zice ;))))).
Desi e fenomenala evolutia moravurilor din vremurile ghidului de mai jos, nu m-a mira daca ...unele femei chiar si in zilele noastre pastreaza acest comportament.
Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu ,
de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers
Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii. Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului.
1. Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.
2. Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.
4. Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.
5. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta conversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot.
Iaca asa.
Nu stiu cum pe voi, dar pe mine camasa ridicata nu mai sus de talie, chiar m-a excitat oleaca. :))))
P.S. Nici nu banuieste socrul mic ce surpriza il asteapta seara asta. Sa vedem cita rabdare a avea :))))
Desi e fenomenala evolutia moravurilor din vremurile ghidului de mai jos, nu m-a mira daca ...unele femei chiar si in zilele noastre pastreaza acest comportament.
Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu ,
de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers
Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii. Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului.
1. Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.
2. Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.
4. Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.
5. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta conversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot.
Iaca asa.
Nu stiu cum pe voi, dar pe mine camasa ridicata nu mai sus de talie, chiar m-a excitat oleaca. :))))
P.S. Nici nu banuieste socrul mic ce surpriza il asteapta seara asta. Sa vedem cita rabdare a avea :))))
joi, mai 22, 2008
In dumbrava fără umbră...vine timpul să se-ascundă.
Ştiţi unde se opreşte timpul să se mai hodinească un pic? Într-o dumbravă de măslini, credeţi-mă. Că am fost şi eu acolo :)
Se făcea într-o zi însorită de primăvară, dar coaptă ca una de vară.
O dumbravă abia zărită, se înălţa pe o colină, sprijinită de o clopotniţă singuratică. Cînd atingeam frunzele catifelate ale unui măslin pitic, am simţit linistea stranie de acolo, debitată în valuri dulci.
Linişte. Un bîzîit de gîză neastîmpărată. Linişte. Un foşnet de frunze agitate. Linişte. Un sunet de clopot atins de vînt. Linişte… Iar eu, aşezată pe o piatră fierbine, atingeam cu privirea florile de mac aprinse în iarba pîrjolită.
Priveam de la înaltimea dumbrăvii cimitirul alb încrustat în poalele colinei, scăldat în razele vii ale zilei şi mă gîndeam : "uite aici, în liniştea asta văluroasă, aş vrea sa mor…
Sau… poate că ar trebui să trec mai des prin dumbravă? Să încerc să fac din timp un aliat … :) "
Se făcea într-o zi însorită de primăvară, dar coaptă ca una de vară.
O dumbravă abia zărită, se înălţa pe o colină, sprijinită de o clopotniţă singuratică. Cînd atingeam frunzele catifelate ale unui măslin pitic, am simţit linistea stranie de acolo, debitată în valuri dulci.
Linişte. Un bîzîit de gîză neastîmpărată. Linişte. Un foşnet de frunze agitate. Linişte. Un sunet de clopot atins de vînt. Linişte… Iar eu, aşezată pe o piatră fierbine, atingeam cu privirea florile de mac aprinse în iarba pîrjolită.
Priveam de la înaltimea dumbrăvii cimitirul alb încrustat în poalele colinei, scăldat în razele vii ale zilei şi mă gîndeam : "uite aici, în liniştea asta văluroasă, aş vrea sa mor…
Sau… poate că ar trebui să trec mai des prin dumbravă? Să încerc să fac din timp un aliat … :) "
luni, mai 12, 2008
Despre carţile călătoare
Dacă intraţi în casa mare a soacrei mici, primul lucru de care se împiedică privirea e un părete întreg clădit din cărţi. Dar să nu credeţi cumva că stă cuminţică în fiecare seara, în faţa căminului şi citeşte la flacăra lumînărilor. Nu. Că de-ar fi aşa, socrul mic s-ar fi crucit de uimire, apoi i-ar fi făcut repejor cîteva poze din faţă şi profil ca să le trimită soacrei soacrei mici, care e aproape sigură că cea din urmă nu poate măcar a citi. Febleţea pentru cărţi se trage încă de la vîrsta de 5 ani, cînd nasul său plin de pistrui mirosea nişte opere sure şi groase. "Iaca cînd oi creşte mare, se gîndea nasul cela, am să citesc toate cărţile bunelului Lenin, ca să mă simt şi eu om în toată legea". Nasul a crescut, dar, ori că nu mai vroia să devină om, ori că nu-i mai plăcea cum miroseau, că aşa şi nu le-a mai citit.
Obiceiul însă a rămas veşnic viu: adună cărţi, le aranjează şi le miroase regulat, cu un gînd optimist care începe cam așa: "Iaca la bătrineţe… "
Şi mare i-a fost mirarea într-o zi răcoroasa de martie, cînd a descoperit că cărțile nu numai se adună, dar se mai împart cu altcineva. Uneori nici nu ştii cu cine. Fenomenul acesta se numeşte "carţile călătoare". De la un timp încoace tot mai des poţi găsi cărţi călătoare în locurile publice pe o bancă în parc, în aeroport, într-o gară feroviară etc. O carte călătoare e deja tatuată cu notiţe: data şi locul unde a fost găsită, data şi locul unde a fost lăsată după ce a fost citită. A ţinut şi soacra în mînă o carte călătoare şi atît de şocată era că nu-i mai ține minte titlul, doar imaginea de pe copertă. Una din prietenele ei a găsit-o la aeroportul Charles de Gaulle, a citit-o în Grecia şi a transmis-o soacrei s-o lase la Bruxelles.
Şi soacra a lăsat-o, la aeroport, pe o bancă, în faţa porții de îmbarcare pentru…Bucharest.
P.S. Mă întreb acum dacă aş lăsa un volum de-a lui Lenin pe vreo bancă, oare ce s-ar alege din el? Pe unde ar călători?
Obiceiul însă a rămas veşnic viu: adună cărţi, le aranjează şi le miroase regulat, cu un gînd optimist care începe cam așa: "Iaca la bătrineţe… "
Şi mare i-a fost mirarea într-o zi răcoroasa de martie, cînd a descoperit că cărțile nu numai se adună, dar se mai împart cu altcineva. Uneori nici nu ştii cu cine. Fenomenul acesta se numeşte "carţile călătoare". De la un timp încoace tot mai des poţi găsi cărţi călătoare în locurile publice pe o bancă în parc, în aeroport, într-o gară feroviară etc. O carte călătoare e deja tatuată cu notiţe: data şi locul unde a fost găsită, data şi locul unde a fost lăsată după ce a fost citită. A ţinut şi soacra în mînă o carte călătoare şi atît de şocată era că nu-i mai ține minte titlul, doar imaginea de pe copertă. Una din prietenele ei a găsit-o la aeroportul Charles de Gaulle, a citit-o în Grecia şi a transmis-o soacrei s-o lase la Bruxelles.
Şi soacra a lăsat-o, la aeroport, pe o bancă, în faţa porții de îmbarcare pentru…Bucharest.
P.S. Mă întreb acum dacă aş lăsa un volum de-a lui Lenin pe vreo bancă, oare ce s-ar alege din el? Pe unde ar călători?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
