Vine și ziua în care îți dai seama că norocul te iubește. Unul îl are la căpătîi de la naștere, altul doar a auzit de el și îl cîntă pe la sărbatori (Ș-așa-mi vine cîteodată). Trăiesti, muncești din greu cu anii, speri să vină ziua în care sa spui am și eu noroc în viața asta. În zădar.
Cînd ajungi să simți că speranța se stinge ca un chibrit într-un tunel, norocul te găsește, în sfîrșit. Te alege dintre ceilalți, te privește drept în ochi și... se îndrăgostește de tine. Atunci viața începe să înfloreasca în toate culorile, că nu-ți vine a crede ochilor. Și abia atunci înțelegi că pînă acum ea era doar o scîrțîială jalnică de vioară în comparație cu simfonia divină în care trăiesti.
Încetul cu încetul te deprinzi cu ea, cu viața de norocos, și începi să te comporți ca un amant tînăr după ce a sedus o femeie coaptă. Îți pare că fără tine nu mai poate trai, că tu ești stapînul ei, că respiră doar cu tine. Vii la ea cînd vrei, pleci cînd îți vine, căci ea, oricum te așteaptă răbdătoare și cuminte cu privirea-i îndrăgostită. Te îmbrățisează, îți sărută palmele… iar tu, gemi mulțămit și privești lumea cu ochi de învingător:"Vedeeeeți cît de mult mă iubeeeeește!"
Pînă într-o zi, cînd vei pleca de la ea spre zori, cu același zîmbet de învingător și nu vei ști că sărutul ei patimaș înainte de plecare, a fost… ultimul.
Pentru tine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu