Nu mai ştiu cum arată femeile de vîrsta mea la mine în ţară. Ştiu însă foarte bine, la ce se gîndesc ele, indiferent de localizarea lor geografică, atunci cînd se privesc dimineaţa în oglindă. Unele constată cu tristeţe: "Of, încep să seamăn cu mama". Altele se autoconsolează cum pot: "Ei şi ce dacă mi-au apărut nişte riduri, în schimb Mirela are buci mai grase şi pline de celulită". Mai sunt şi de celea care adoptă un approach filozofico-isteric: "Da, da, da! nu mai sunt o fetiţă –romaniţă, în schimb sunt mult mai deşteaptă ca înainte!!! Iaca".
Adevărul e ca toate cele trei categorii se simt aiurea pînă la cafeluţă de dimineaţă. Primele beau cafea Nescafé solubilă, a doua categorie – Senseo doux, şi a treia – Nespresso gold, gîndindu-se evident la… George Clooney. What else?
Inka, e o blondă naturală, o dulceaţă de femeie care zîmbeşte mereu (dupa primul Nespresso, evident). Intr-o dimineaţă a intrat neaşteptat de tristă în birou.
-Inka, îi zic eu, cu braţul acesta superb de flori nu ai dreptul să fii tristă.
A zîmbit. A ezitat un pic şi mi-a răspuns:
-Mi l-am cumpărat singură. E ziua mea de naştere.
-La multi ani! i-am spus exaltată. Eşti una din femeile norocoase pe care vîrsta nu şi-a lăsat amprentele. Arăti ca o adolescentă romantică. Voi, femeile nordice, arătaţi mereu mai bine decît...ă-ă-ă noi, adică celelalte (bine, azi trebuie să mă arăt mărinimoasă, mi-am zis).
A zîmbit din nou. Trist de tooooot.
Aşa cum un barbat întelege suferinţa altuia fără multă vorbă, exact aşa şi o femeie îşi dă bine seama cînd cealaltă plînge, chiar dacă lacrimile îi sunt ascunse după un zîmbet.
Ah, Inka dragă, m-am gîndit atunci, cu numele tău de învingator la Formula 1, doar un zîmbet de campioană te prinde la faţă.
N-am mai spus nimic cu voce. Cînd nu cunoşti bine sufletul persoanei, mai bine taci, îţi cauţi de treabă, o laşi să-şi reia răsuflarea în voie.
Indiferent de continent, ţară, regiune, femeile după 30 de ani sunt foarte vulnerabile, pentru că multe încă se mai agaţă de iluzii, se amăgesc, se reconstruiesc ca apoi să se prăbuşească iar în speranţe deşarte. Iluziile pierdute nu ţin doar de înfăţişarea lor. Voi m-aţi înteles (aici e o iconiţă cu zîmbet trist)
Ah şi florile.
Florile, devin pentru multe din ele, un simbol al singurătăţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
tristetzea ei (lor) a trecut la tine si ai redat-o foarte plastic in text.. era sa ma faci sa plang :(
Of, la tristetea din text cred ca a contribuit si ploaia urita de afara.
S-apoi Inka azi a venit mai trista ca niciodata la birou.
Lasa ca miine voi scrie ceva mai vesel poate ;)
Trimiteți un comentariu