ATENȚIE!!!! Soacra mică s-a cărăbănit pe http://soacramica.wordpress.com/ !!!!!!!!!

vineri, mai 23, 2008

Eurovision-ul, vodka şi chiloţii pe dos ;)

M-a chinuit sovestea două zile pentru c-am ratat prima semifinală a eurovision-ului, acolo unde şi Moldova a cîntat. Aşa că, ieri seara, am încercat să recuperez măcar ceva din show. Am urmărit semifinala a doua, molfăind ciocolate “vişnea v şokolade” cracită pe canapea.

Am vazut, m-am încreţit şi mă apuc acum de bîrfit pe cale virtuală. Deci, iată momentele remarcabile:

- Mi-a placut rochia inspirată a prezentatoarei. Un fel de plic. Ca să-l înclei pentru expediere, trebuie să-ţi treci limba de la ţîţa dreaptă până la coapsa stîngă, ca să te opreşti într-un sfîrşit cam pe la genunchiul drept al femeii. Bine gîndit ;) Frumos traseu.

- Tobe n-am văzut. Am apreciat tare. Au fost în schimb cruci. Una chiar tare mare.

- Într-un moment dat, m-am prins la gîndul că mă înţeleg cu TV-ul ca mutul cu surdul. Vedeam eu cum interpreţii se străduiau din răsputeri să-mi spună ceva, să-mi transmită emoţii pe cale "electronică", numai că mesajul lor nu prea ajungea la mine. La un moment chiar am crezut că madama care cînta (am uitat de frică ce ţară prezenta, Portugalia pare-se) vrea să-mi bage un deget în ochi sau…să-mi ia o ciocolaţică din cutie. După kilogramele ei grele, am înţeles că avea pofta mare…şi nu glumea.

- M-a înviorat tare fătuca cu cîntecelul despre “Vodka-transparent word…”. Spunea minciuni fata. Eram sigură că nu vodkă băuse înainte de a flutura pletele şi bucile, ci o valiză de “red bull”. Mi-a placut, totuşi ;)

Sîmbătă voi privi finala doar pentru grecoaică. Dupa ce a declarat (un pic jenată totuşi, de frica sa n-o audă tac-său, matincă) într-un interviu proaspăt că pe scenă poartă stringii pe dos, asta ca să ademenească …. ă-ă-ă-ă succesul, acum ştiu bine ce să-i fredonez ca răspuns la:

"My secret combination
It’s a mistery for you,
Use your imagination….”

Sper că a taiat eticheta de pe stringi, ca poate să-i roada funduleţul gingaş în timpul fîţîielelor energice pe scenă.

10 comentarii:

Metal spunea...

eu am pariat pe un butoi de bere ca NU castiga spania...:P

Soacra mi(ţiţi)că spunea...

ha, dar mie Spania imi place :)
e un fel de verka serdiucica :)))

usefs spunea...

kkt cu perje tat eurovisionu' ista...

numa ii s intsaleag si li plashe

*sorry

Soacra mi(ţiţi)că spunea...

"kkt cu perje tat eurovisionu' ista..."
:)))
la mine o fost cu visine in spirt

oi vede deam simbata cum a fi :)

U spunea...

M-am uitat si Marti si Joi la Eurorahatul de la Belgrad si mi-am facut doua concluzii: ori eu nu mai inteleg ce inseamna muzica ori acum e destul sa RAGI si esti considerat BETON; 2. Fetele au trecut la fuste scurte ca sa-si astupe DEFECTELE vocale... :|
CEea ce am vazut la Eurovision2008 este o degradare TOTALA SI ROTUNDA !!! Nu stiu daca mai merita sa cheltui bani, efort si timp pentru Eurorahatu' ista ...

Soacra mi(ţiţi)că spunea...

sandu, daca te referi la exemple ca prestatia Irlandei, apoi sunt de acord cu tine. din pacate, eurovisionul se transforma in eurocirc.

Anonim spunea...

Caut si eu ceva video pe net s-o vad pe grecoaica. M-au intrigat randurile despre stringi! :)

Anonim spunea...

P.S. Am gasit-o. Vai de capu' meu! S-a calificat in finala?! Si eu care credeam ca Grecia e o tara... serioasa.

Soacra mi(ţiţi)că spunea...

"Si eu care credeam ca Grecia e o tara... serioasa."

Dupa ce a cistigat recent eurovision-ul, Grecia poate sa se relaxeze :))) Nu vad pe cine mai serios ar putea trimite la concurs dupa Anna Vissi. Grecia se distreaza de minune anul acesta. Fatuca cu chilotii pe dos, e o fiica de emigranti greci stabiliti in SUA. Poate ca din cauza aceasta sta prost cu limba greaca-materna. Debiteaza niste perle lingvistice nemaiauzite. Toata presa se distreaza. A cistigat a "megastar"-ul grecesc care i-a deschis calea dreapta spre eurovision.

De ce am s-o admir azi seara? :))) Am sa fiu tare atenta la ultimele 20 sec. din prestatie. Visul meu cel mare e sa pot misca si eu rotungimile corpului cu atita energie si daruire ca fata :)))
Sunt bine ca-mi va prinde bine vreodata :)))

Si mimica, mimica e chiar spectaculoasa!

:))))))))))
P.S. sper sa nu luati postul dat ca o publicitatea. Ma distrez si eu cum pot. La batrinete ;)

Anonim spunea...

Un mare mulțumire de la Maria Fieraru către DR DAWN pentru că m-ai ajutat să-mi reconstruiesc casa spartă. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și în căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și îmi sfâșie carnea de când am început să avem prea multe dezacorduri. În unele zile tocmai a plecat și nu s-a întors decât în ​​ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut pentru a remedia problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să contactez DR DAWN, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR DAWN m-a liniştit şi mi-a spus să am încredere în el şi să cred că dorinţele mele se vor împlini. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă și soțul meu este cu mine pentru a nu pleca niciodată. Contactează-l și tu și crezi că te poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar WhatsApp-i +2349046229159
sau e-mail-i prin: dawnacuna314@gmail.com