ATENȚIE!!!! Soacra mică s-a cărăbănit pe http://soacramica.wordpress.com/ !!!!!!!!!

marți, mai 20, 2008

Frămîntări...nocturne (p.1)

Inima: Nu înțeleg ce se întîmplă... Totul era bine și dintr-odată a dispărut. Fără nici o explicație. Nu mai dă nici un semn de viață. Nu-l mai văd, nu mai sună, nu mai scrie. Poate s-a întîmplat ceva? Poate l-am supărat cu ceva? Poate totuși să-l sun ca să-l întreb ce se întîmplă?

Rațiunea: Crede-mă, nu face să-l cauți. Cunoști și singură deja răspunsul, nu-i așa? El nu mai sună, pentru că nu mai vrea. E atît de simplu. Ține minte, inimă, atîta timp cît un bărbat e interesat de o femeie, nu dispare niciodată pe neașteptate. Te va căuta întruna, te va aștepta cu nerăbdare lîngă casă, va organiza întîlniri ocazionale etc. Nimic nu-i va sta în cale... dacă-și dorește cu adevărat să te vada în preajmă.
Și dacă nu vrei să-l faci să te mintă, să-ți raspundă la întrebarea ta "de ce ai disparut din viața mea" prin "am fost prea ocupat, am avut prea mult de lucru", mai bine nu-l întreba nimic. Dacă nu cauți încă un motiv ca să te doară și mai tare... acest adevăr ... nu-l mai întreba nimic. Cunoști doar și singură răspunsul.

Niciun comentariu: