Astăzi soacra mică a avut iar o stare de déjà vu :) O senzaţie de reverie neasteptată, cu iz de mister, în care te simţi plăcut, chiar tulburător de plăcut şi comod. În clipele celea ai impresia că stai în faţa unei porţi, dar nu ai cheia ca să poţi intra. Preţ de cîteva secunde iţi rupi capul cum s-o deschizi, apoi ... totul dispare. Declanşarea reveriei poate veni de la un fleac: o mireasmă, o pată de lumină pe perete, un zgomot neobişnuit, un obiect descoperit pe neasteptate, o tonalitate a vocii... Totul se produce ca în vis, ca într-o ceaţă uşoară ce opreşte timpul în loc. Pentru 2-3 secunde, nu mai mult. Şi parcă totul e cunoscut în ceaţa ceea. Totul şi nimic.
Te trezeşti buimatic cu o sumedenie de întrebări în cap: iar aiuresc? visez? cum? de ce? Calea pînă la răspunsuri e tare lungă. Cum să apară răspunsuri conştiente pentru întrebări venite din subconştient?
Ciudate lucruri se mai întimplă cînd rămîi în izolare cu tine însuţi. Tu şi conştientul tău. Sau mai bine zis cu inconştientul.
N-am fumat niciodată, dar am uneori deprinderi de fumătoare. De multe ori cînd mă aşez la o terasă pentru o cafea sau bere, mă prind în gesturi ce aprind o ţigară. Chiar şi respiraţia se schimbă în momentele celea.
Dacă avea să mă întrebe cineva, cu 5 ani în urmă, ce fel de perdele avea bunică-mea cîndva la ferestruica din spatele cuptorului, credeţi-mă că avea să-l privesc nedumerit ca Watson pe Sherlock Holmes. Acum ştiu răspunsul. Ştiţi unde l-am cunoscut? Perdelele bunicii, vechi de cînd dealul Incolovei, dintr-un sătuc din Soroca, le-am revăzut, la o fereastră, pe luxoasa Coastă de Azur. Atunci în memoria mea s-a produs un declic, un scurtcircuit şi a apărut imaginea reconstruită în minte, pîna la ultimul fir de aţă. Am tot stat paralizată 5 minute sub efectul cela.
De atunci port mereu cu mine aparatul de fotografiat. Să pot lua cu mine imaginile, formele şi culorile care fac parte mai întîi din lumea mea interioara iar uneori ies la suprafaţă în momente constiente scurte. E aproape ca o vînătoare a subconşientului şi sună atît de ridicol !
Dar cît de ademenitoare şi surprinzătoare este lumea ceea dincolo de oglindă, dincolo de conştient.
marți, mai 13, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu